Masa rotunda la Drobeta Turnu Severin

Joi, 26 iulie, Asociaţia Mehedinţeanca a găzduit la Drobeta Turnu Severin cea de a doua masă rotundă organizată de CRONO în Oltenia în cadrul proiectului ”Sprijinirea filantropiei prin obținerea facilităților fiscale pentru donatori” implemmentat de Coaliția pentru Sprijinirea Filantropiei Individuale sub coordonarea Fundației United Way România şi cu finnaţarea CEE Trust.

CRONO in viyita la Mehedinteanca

Masa rotunda la Drobeta Turnu Severin

Ca şi în cadrul întâlnirii de la Tismana, cele 3 propuneri legislative au fost bine primite de participanţi (reprezentanţi de marcă ai autorităţilor publice locale, ai partidelor politice, ONG-işti, ziarişti şi oameni de afaceri locali) şi s-a propus ca plafonul de deducere din impozit a sponsorizărilor pentru firme să fie variabil -în funcţie de cifra de afaceri- astfel încăt IMM-urile să poată direcţiona mai mult de 1% din cifra lor de afaceri.

Pentru ca măsura deducerii sponsorizării din veniturile salariale impozabile să aibă efect s-a atras atenţia că societatea civilă va trebui să comunice mai bine rezultatele/impactul utilizării acestor sponsorizări. În acest sens a fost dat exemplul Asociaţiei Vasiliada, care are cele mai bune rezultate din regiune la colectarea sumelor direcţionate de salariaţi prin prevederea 2% tocmai datorită prezentării clare a destinaţiei sumelor direcţionate de contribuabili.

Share Button

Leave a reply

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

Copyright © 2013 Asociatia CRONO - Centrul de Resurse pentru Organizatiile Non-profit din Oltenia