Invitaţie eveniment: ”Probleme și soluții în implementarea POSDRU – Proiecte pentru o comunitate durabilă”

 

În data de 19 aprilie 2012, ora 09.30, Asociaţia Salvaţi Dunărea şi Delta, în parteneriat cu ActiveWatch-Agenţia de Monitorizare a Presei va organiza o întâlnire la Craiovace are drept scop promovarea schimbului de experiență și bune practici în implementarea proiectelor finanțate prin Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane (POS DRU).

 

Evenimentul se adresează în principal membrilor Comunității de Practică pentru Dezvoltare Durabilă în România, formată din peste 500 de implementatori și potențiali implementatori ai proiectelor finanțate de Fondul Social European prin POS DRU și are loc în cadrul proiectului Parteneriat pentru dezvoltare durabilă, cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007 – 2013 “Investeşte în oameni!”, iniţiat de Asociaţia Salvaţi Dunărea şi Delta în parteneriat cu ActiveWatch – Agenţia de Monitorizare a Presei, cu sprijinul Centrului pentru Politici Durabile Ecopolis.

 

Printre principalele teme ce vor fi dezbătute în cadrul acestui seminar, enumerăm: dezvoltarea resurselor umane din perspectiva dezvoltării durabile; accesul la asistență specializată a implementatorilor; creșterea responsabilității beneficiarilor și a organizațiilor implicate în gestionarea FSE; necesitatea sprijinirii unui dialog cât mai activ în rândul factorilor interesați cu privire la integrarea și implementarea eficientă a temei orizontale dezvoltare durabilă în proiectele finanțate prin POS DRU.

 

Pe această cale, vă invităm să participați la evenimentul ce va avea loc la Hotel Bavaria din Craiova și la care vor participa reprezentanți ai proiectelor finanțate prin POS DRU în regiunea Oltenia, reprezentanți ai Organismului Intermediar Regional Sud-Vest, experți și consultanți din domeniu, precum și reprezentanți ai Coaliției ONG-uri pentru Fonduri Structurale și ai Centrului pentru Resurse Durabile Ecopolis, parteneri în cadrul evenimentului.

 

Mai multe detalii legate de desfășurarea evenimentului la telefon 0741292845, fax 021.637.376, e-mail:  sorina@mma.ro; persoana de contact: Sorina Untu.


Share Button

Leave a reply

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

Copyright © 2013 Asociatia CRONO - Centrul de Resurse pentru Organizatiile Non-profit din Oltenia